di Giuseppa Iacono Baldanza
Chista è ‘na storia vecchia ormai luntana
quannu l’acqua si linghiva a la funtana:
la fimmina ritirata a raccamari
e l’omu, dintra o fora, a cumannari.
La matri, a casa, pi cummincimentu,
purtava, comu primu ‘nsignamentu,
li figli fimmini ad appariri santi
e li masculi a fari i cumannanti
-“ To pà arriva! Mi raccumannu muti!
Stativi o postu senza rispustiari!
Tortu o ragiuni è ‘u masculu da casa
e guai si vi sentu pipitari!
Maria! Tu pripara lu mangiari
e tu, Carmè, v’a stira la cammisa
ca si to frati arriva a scoppu e para,
si nunn’è pronta, ta fà pagari cara”.
Tunnu tunnu si girava e controllava:
“Rusì, chi mittisti ‘na sacchetta!
Vò vidiri ca è ‘na sicaretta?
Ma cos’ a fari pi farim’ascutari,
pi forza li vini m’ha tagliari?
Si to patri capisci ca c’è ngannu,
cu ‘na pidata mi fa sputari sangu”.
“ Puru Totò fuma e senza scantu”.
“Ma chiddru è masculu! E’ omu e nunn’è santu”.
“Ma quali santu! Mezzastrata fa ‘u gallettu
e va a buttani sulu pi dilettu!
Si propriu ‘u vò sapiri, è priputenti
e di l’amuri nun ci ‘mporta nenti!”
“ Fatti l’affari tò, ‘un t’ammiscari,
è masculu, Rusì, lassalu fari!
‘U sacciu ju accù s’hav’a maritari:
‘na fimmina abbirsata ca ‘un fà dannu
e sapi suttustari a lu cumannu”.
“E sippò si metti a timpuliari?”
“Li gargiati do maritu ‘un fannu mali!”
Cu stu fari cummintu d’educari
la prepotenza e la mafia cci po’ stari,
ma li tempi nun sunnu sempri uguali
e cangia puru ‘u modu di pinsari.
T’antè ca la fimmina moderna
cu forza e vuluntà ora s’impegna
a scriviri ‘ne linzola “Libirtà”.
Ma la lotta, si la fa, la f’a mità.